joi, 6 mai 2010

Avem nevoie de o sută de ani de bună educaţie şi de încă două sute de bună încreştinare

Dialoguri fundamentale cu

Dr. Cristian BĂDILIŢĂ

teolog, eseist, traducător, poet

„Avem nevoie de o sută de ani de bună educaţie

şi de încă două sute de bună încreştinare”.

Ion Bădoi - Domnule Cristian Bădiliţă, vă mulţumesc pentru amabilitatea de a fi acceptat acest dialog şi vă propun să dialogăm despre români, românism, politică, speranţă, credinţă, şi iubire.

cristian-badilita-1

Se spune despre români că sunt mioritici, neguvernabili, delăsători, individualişti. Mihail Ralea spunea că românii sunt spirite tranzacţionale, sau spirite adamice, cum afirma George Călinescu, că sunt eminamente buni, toleranţi, dar se recunoaşte şi faptul că sufletul românesc are o anumită particularitate, un anume specific ireductibil, deosebit de al altor popoare. Domnule Cristian Bădiliţă, în ce constă acest specific, ce ne diferenţiază ca popor şi suflet de celelalte popoare?

Cristian Bădiliţă - Un prieten italian, care cunoaşte foarte bine România, îmi spunea zilele trecute următorul lucru: „Nu înţeleg nimic din acest popor. I-am învăţat limba, încerc să pătrund în sufletul oamenilor, dar nu pot înţelege nimic. Totul mi se pare un haos.” Din păcate, aceasta e şi senzaţia mea de fiecare dată când mă întorc în România, pentru o săptămână sau pentru o lună. Franţa, unde locuiesc de multă vreme, e o ţară aşezată, oamenii sunt în general educaţi, există un ritm al vieţii şi al curgerii timpului, dar mai ales există o estetică a vieţii, adică pur şi simplu un mod de a trăi, chestiune inexistentă în România. La noi se trăieşte încă improvizat, la nimereală şi de aici numeroasele frustrări ale compatrioţilor noştri. Nu vedeţi cât de încruntaţi sunt aproape toţi? Nu pot răspunde la întrebarea specificului, întrucât nu cred că există un răspuns general. Îmi place, ca să spun aşa, generozitatea românească, spiritul creativ (dar, vai, aproape mereu rămas la nivelul improvizaţiei şi amatorismului), ironia oarecum congenitală a românului. Dar, vedeţi, din aceste câteva ingrediente nu poate ieşi mai mult decât un popor improvizat. Asta suntem deocamdată. Avem nevoie de o sută de ani de bună educaţie şi de încă două sute de bună încreştinare.

Ion Bădoi - Dan C. Mihăilescu scria astfel: Câtă vreme Ideea românească încă mai dispune de energii în stare să-şi etaleze crud, fără sfială şi cruţare, credinţa în ethosul naţional, duhul tradiţiei, rânduiala creştină, cultul familiei şi al muncii bine închegate, având în acelaşi timp un bun dialog cu valorile occidentale (economice, religioase, politice) — încă sunt speranţe de recuperare a substanţei morale în cuprinsul „neantului valah”.

Mai există aceste energii, domnule Cristian Bădiliţă? Mai are putere Ideea românească de a se rupe de sub puterea mârlanului aflat la putere?

Cristian Bădiliţă - Mârlanul a ajuns la putere votat de semenii lui. Nu trebuie să ne ascundem după deget. Mitocanul e omniprezent în România, nu doar „la putere”. Deşi nu fumez, de fiecare dată când ajung în România îmi cumpăr un pachet de ţigări. Pentru că ştiu ce mă aşteaptă. De fiecare dată când ies din livada mea încep palpitaţiile. Trebuie să intru la poştă: prevăd că funcţionara se va răsti la mine fără să-mi dea nici măcar bună ziua şi că eu voi fi obligat să o pun la punct; prevăd că şoferul de taxi ori de motocar va pune manele la maximum şi că iarăşi va trebui să intervin; prevăd că duduia de la casa de schimb îmi va cere, ilegal şi pe un ton securistic, buletinul de identitate pentru un banal schimb valutar şi aşa mai departe. România e un infern cu foarte puţine oaze de bună dispoziţie. Bine, o să mi se spună: nici Occidentul nu-i paradis. Da, dar nici iad nu e! Cât despre zicerea lui Dan C. Mihăilescu: l-aş întreba cum susţine el, în mod concret, această „idee românească”? El a devenit omul unui grup de presiune sectar. Ideea românească (şi eu cred cu adevărat în ea, altfel n-aş trăi în Franţa scriind zeci de cărţi pentru România) înseamnă: competenţă la nivel internaţioanl, bun simţ, educaţie, cinste intelectuală, dar mai ales respect faţă de adevăratele valori româneşti, trecute ori prezente. Adevăratele valori! Nu aceste surogate care ocupă de câţiva ani scena publică. Atâta vreme cât cel mai important scriitor român în viaţă, prietenul Paul Goma, este în continuare exilat, i-aş sugera lui D. C. Mihăilescu să se abţină de la teorii despre „ideea românească”. Paul Goma este ideea românească. Sau, altfel, nu poate exista idee românească fără Goma.




http://www.opiniateleormanului.ro/2010/04/19/%E2%80%9Eavem-nevoie-de-o-suta-de-ani-de-buna-educatie-si-de-inca-doua-sute-de-buna-increstinare%E2%80%9D/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu